Înțeleg că fiecare este pe propriul său drum, iar starea actuală a lumii nu face întotdeauna această călătorie mai ușoară. Dar pentru cei care au trecut prin traume din copilărie sau orice fel de astfel de traume, ani de viață în modul de luptă sau fugă și care au ales să facă munca de vindecare, adesea devine clar că vindecarea nu este o linie de sosire. Este un proces continuu de dezînvățare. Este decojirea lentă a straturilor care au fost construite să ne protejeze. Straturi de rușine, frică și tipare de supraviețuire care odată ne-au ajutat să înțelegem lumea. Prin repetiție, acțiune și conștientizare, începem să ne întâlnim cu acele părți ale noastre cu empatie, iubire și compasiune, în loc de judecată. Ceea ce devine clar pe parcurs este că această experiență nu este unică pentru noi. Fiecare poartă o formă de rușine, un anumit nivel de rănire, o poveste care i-a modelat modul în care a învățat să supraviețuiască. Când recunoaștem acest lucru, ceva se schimbă. Compasiunea crește. Nu doar pentru noi, ci și pentru ceilalți. Vindecarea devine apoi mai puțin despre repararea a ceea ce este stricat și mai mult despre reconectarea cu cunoașterea a ceea ce a fost uman și frumos tot timpul. Sunt recunoscător pentru fiecare greșeală/pas din această viață. Călătoria continuă 🤍🪽✨